Home » Știință » Steaua Umanităţii va reintra în atmosfera Pământului mult mai repede decât se aşteptau astronomii

Steaua Umanităţii va reintra în atmosfera Pământului mult mai repede decât se aşteptau astronomii

Steaua Umanităţii va reintra în atmosfera Pământului mult mai repede decât se aşteptau astronomii
Publicat: 22.03.2018
În ianuarie, anul acesta, o companie din Noua Zeelandă a lansat în spaţiu Steaua Umanităţii. Satelitul, o bilă cu 65 de faţete realizată din fibră de carbon, ar fi trebuit să orbiteze în jurul planetei timp de nouă luni. CEO-ul companiei, Peter Beck, susţinea anterior că va fi cea mai luminoasă stea de pe cer ce va aminti umanităţii de fragilitatea vieţii.

O parte dintre obiectele lansate de compania Rocket Lab în ianuarie se află încă pe orbită, însă Steaua Umanităţii a ieşit de pe orbita sa. Conform Tech Times, specialiştii se aşteptau ca obiectul să reziste în spaţiu timp de nouă luni, însă acesta a început să piardă în altitudine rapid. Se pare că cei din cadrul Rocket Lab nu au luat în considerare forţa de atracţie la care va fi supus obiectul din cauza masei sale reduse. 

”În comparaţie cu un satelit normal, Steaua Umanităţii este în mare parte goală,” a declarat Jonathan McDowell din cadrul Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics. Astronomul Richard Easther, din cadrul Universităţii Auckland, a afirmat de asemenea că obiectul va reintra în atmosferă mult mai devreme decât se aşteptau. ”Ne aşteptăm ca obiectul să reintre în atmosferă joi (22 martie n.r.)” au declarat membrii Rocket Lab. 

La finalul lui ianuarie, la momentul lansării, Peter Beck, fondatorul companiei Rocket Lab, afirma că principalul scop al obiectului nu este altul decât de a crea o reflexie a spaţiului. 

Specialiştii din domeniu au criticat atunci lansarea, argumentând că obiectul nu are niciun scop practic pe orbita planetei, loc ce este deja supraaglomerat de sateliţi şi gunoiul spaţial.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”